luni, 24 februarie 2014

Nutritionisti si diete-minune



In ultimii ani au aparut tot mai multi specialisti  in nutritie si implicit o varietate de diete-minune, miraculoase, extraordinare, deosebit de eficiente, bla, bla bla.
Si atunci ma intreb  eu si nu numai eu: de ce numarul  supraponderalilor  este in continua crestere?
Este o moda sa avem propriu nutritionist si propria noastra dieta, asa numita dieta personalizata, care de foarte multe ori se bazeaza pe convingerile personale ale nutritionistului respectiv, nicidecum pe studii stiintifice.
Sunt foarte multi nutritionisti care se contrazic in declaratii sau in cartile lor, care uita sa munceasca in folosul pacientului, gandindu-se doar la profitul personal, care fac reclama anumitor produse si pe care le recomanda  desi nu sunt nici pe departe sanatoase, care te indeamna sa mananci ce- ti cere organismul si ce iti face placere( deci daca organismul meu cere  4 shaworma pe zi , e in regula?), care au tupeul  fantastic  sa- ti recomande o anumita apa plata pentru  “continutul bogat in minerale”, uitand sa te informeze ca mineralele din orice apa sunt anorganice, deci neasimilabile si lista neregulilor poate continua.
Orice specialist in nutritie ar trebui sa gaseasca si sa trateze cauza nu efectul asa cum de altfel  fac aproape toti medicii.
Numarul kilogramelor in plus sau in minus  arata, de fapt  existenta unui dezechilibru in organism.
Daca digestia, absorbtia, circulatia sau eliminarea sunt afectate in vreun fel  sau nu functioneaza la parametrii  normali, atunci nu va asteptati ca dieta-minune sa-si produca efectele mult asteptate, fara o detoxifiere in prealabil.
Nu exista nici o dieta-minune, exista doar cateva reguli de aur pe care ar trebui sa le stie oricine, aceste reguli au fost numite  de catre un renumit specialist in probleme de nutritie “cei 8 doctori ai naturii” :
-soarele( orice corp privat de lumina soarelui si inchis intr-un birou in fata unui laptop, va avea de suferit)
-aerul proaspat( deoarece fara hrana poti trai in jur de 40 de zile, fara apa in jur de 5-6 zile, dar fara aer se poate trai numai cateva minute, iar inhalarea aerului proaspat asigura oxigenarea celulelor noastre)
-apa pura( inseamna viata, detoxifiere, sanatate)
-hrana naturala( produse organice cat mai putin procesate, in combinatii corecte si in cantitati de bun simt)
-exercitiul( fara miscare nici o dieta nu-si face treaba)
-odihna( respectand orele de activitate fizica si mentala precum si orele de repaus total, veti observa ca organismul va rasplateste pe masura)
-pozitia corecta a corpului( ai grija de corpul tau, daca vrei ca el sa te sustina pana la batranete fara a te trada)
-minte sanatoasa(este drumul cel mai sigur catre un corp puternic)
Stiind toate astea, ai sanatatea si silueta dorita la un pas de tine!